Guvernul și promisiunile spulberate: spitalele regionale, un vis îngropat
Într-o țară unde sănătatea ar trebui să fie prioritatea supremă, realitatea lovește cu o forță crudă. Din cele 24 de spitale regionale promise cu fast și speranță, doar 13 vor primi finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Restul? O povară aruncată pe umerii împrumuturilor și incertitudinii. Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a adus vestea amară, confirmând încă o dată că planurile mărețe ale guvernului se prăbușesc sub greutatea propriei incompetențe.
De la 24 la 13: o cădere în gol
Inițial, România a negociat cu Comisia Europeană pentru finanțarea a 24 de spitale regionale. Însă, pe măsură ce timpul a trecut, numărul acestora a fost redus la 19, iar acum, doar 13 mai rămân în picioare. Motivul? Proiectele sunt complexe, iar riscul de implementare este considerat prea mare pentru a fi finalizate până în august 2026. O scuză sau o realitate? Cert este că, în loc să vedem progrese, asistăm la o retragere rușinoasă.
Împrumuturi pentru sănătate: o soluție sau o capcană?
Pentru celelalte șase spitale, guvernul analizează posibilitatea de a le transfera în alte programe de finanțare sau de a contracta împrumuturi de la Banca Europeană de Investiții. În teorie, niciun spital nu va fi abandonat. În practică, însă, aceste proiecte par să fie condamnate la o lungă așteptare, în timp ce pacienții continuă să sufere în spitale depășite și nefuncționale.
Promisiuni fragile și realități dure
Marcel Boloș a încercat să explice dificultățile întâmpinate, subliniind că un spital nu poate fi construit peste noapte. Dar oare nu era acesta un aspect cunoscut încă de la început? Lipsa de viziune și planificare pare să fie adevărata problemă, iar cetățenii sunt cei care plătesc prețul. Într-o țară unde infrastructura de sănătate este deja la pământ, fiecare promisiune nerespectată devine o lovitură în plus.
Un viitor incert pentru sănătatea României
În timp ce guvernul jonglează cu cifre și negocieri, pacienții rămân captivi într-un sistem care nu le oferă siguranță. Spitalele regionale, prezentate ca soluția salvatoare, se transformă într-un simbol al eșecului. În loc să inspire încredere, aceste proiecte devin un memento al promisiunilor deșarte și al priorităților greșite.