În România anului 2025, statul nu mai are dușmani externi. I-a epuizat pe toți. Acum și-a întors armele spre propriii cetățeni. Circulara semnată de Adrian-Nicușor Nica, șeful ANAF, e dovada că birocrația a trecut la stadiul de boală autoimună: corpul statului își atacă organele sănătoase. Firmele mici, antreprenorii, toți cei care mai produc ceva sunt tratați ca hoți din oficiu.
inspectorii-fiscali-amenintati-ca-vor-fi-concediati-daca-nu-dau-amenzi
STATUL CARE-ȘI MĂNÂNCĂ PROPRIUL FICAT
Federația „Solidaritatea” a spus-o negru pe alb: inspectorii sunt forțați să dea amenzi chiar și când nu există nereguli. Performanța se măsoară în bani storși din aer. E ca și cum un medic ar fi plătit doar dacă îți găsește o boală. Așa se nasc cancerele instituționale — din presiunea de a inventa boli pentru a justifica salariile.
BOLOJAN, SINGURUL CARE NU MINTE
Într-un ocean de ipocrizie, Ilie Bolojan e singurul care n-a învățat arta disimulării. Reformator până la os, omul a demonstrat la Oradea că ordinea nu e utopie. A tăiat risipa, a pus birocrații la muncă, a făcut dintr-un oraș provincial o administrație europeană. Iar acum e pedepsit pentru asta. Castele întregi se coalizează împotriva lui — funcționari, clerici, magistrați — toți uniți de o frică primitivă: frica de meritocrație.
BIROCRAȚII CARE ÎNLOCUIESC LEGEA CU FRICA
Circulara ANAF e scrisă ca un act de război împotriva economiei. Sub semnătura lui Nica, legea devine un pretext, iar frica – o metodă. Fiscul nu mai controlează, pedepsește. Inspectorii sunt puși să găsească „ceva”, orice, doar să bifeze amenzi. Unii refuză, alții cedează. Cei care rezistă sunt dați afară, cei obedienți sunt promovați. Așa se perpetuează cancerul instituțional.
BOR – SFÂNTUL PARAVAN AL EVASIVILOR MORALI
În timp ce ANAF răscolește restaurante și nunți pentru o chitanță lipsă, Biserica Ortodoxă Română rămâne neatinsă. Clericii sunt funcționari publici cu salarii din buget, dar încasează bani în plicuri numite „donații”. TVA-ul e pentru păcătoși, nu pentru sfinți. BOR e cel mai mare SRL scutit de fiscalizare din istoria țării. Niciun control, niciun inspector, niciun audit. Când Dumnezeu devine scut fiscal, corupția poartă sutana.
MAGISTRAȚII ÎN GREVĂ, DAR PE STATUL DE PLATĂ
În timp ce antreprenorii se chinuie să plătească impozite, magistrații stau în grevă. Nu judecă, dar încasează. Unii își explică tăcerea ca pe un act de demnitate, de parcă absența de la muncă ar fi o formă de eroism civic. Când justiția intră în grevă, statul încetează să mai existe. Dar pe fluturașul de salariu nu se vede nicio grevă. Se vede doar complicitate.
BOLOJAN, CUZA REÎNCARNAT ÎNTR-O ȚARĂ DE PROTECȚII SOCIALE
Istoria are un simț al ironiei sadic. Cuza a fost trădat de boieri și de cler când a încercat să modernizeze țara. Bolojan e trădat de aceleași structuri, doar că astăzi poartă costume, nu ițari. Reforma e noul păcat de moarte. Cine vrea să curețe sistemul e tratat ca un dușman al ordinii. Când statul e construit din privilegii, meritul devine o insultă.
CIRCULARA RUȘINII
Documentul ANAF cere inspectorilor să verifice „în măsura posibilului” imaginile de supraveghere ale evenimentelor private. Adică să joace rolul de polițiști, procurori și judecători, deși nu sunt niciuna dintre aceste categorii. E o încălcare clară a Codului de procedură fiscală și o batjocură la adresa conceptului de viață privată. Dar în România, legea e valabilă doar pentru cei fără pile.
STATUL, ACEASTĂ COMPANIE DE ŞANTAJ
Sistemul funcționează ca o rețea de protecție internă. Cei care fură au imunitate, cei care muncesc sunt controlați. Magistrații și clericii sunt noua aristocrație a lenei, protejați de zidurile bugetului. ANAF e călăul mediului privat, iar premierul care vrea să pună ordine e ținta principală. Statul nu mai e o instituție – e o bandă organizată cu birouri și antet.
DUBLUL STANDARD AL MORALITĂȚII DE STAT
România modernă a reușit performanța să transforme imoralitatea în normă. Antreprenorul care uită o declarație e suspect de evaziune. Preotul care încasează zeci de mii de lei pe lună din „donații” e om al lui Dumnezeu. Judecătorul care nu muncește e respectabil, funcționarul care cere reformă e sancționat. Iar premierul care încearcă să repare sistemul e catalogat „dictatorial”.
CÂND ȚARA DEVINE O GLUMĂ FĂRĂ RÂS
România nu mai e o republică, e o farsă. O piesă proastă în care toți actorii sunt plătiți din buzunarul spectatorilor. Bolojan e singurul personaj serios într-un teatru care trăiește din improvizație. Iar ANAF, cu circularele lui absurde, e regizorul unui spectacol de teroare birocratică.
Țara nu moare de sărăcie, ci de impostură. Și, ca orice boală, impostura are nevoie de un tratament dureros. Dar, deocamdată, România preferă să creadă că e sănătoasă, atâta timp cât doctorul e în concediu și popa binecuvântează nota de plată.